Începând cu anul 2015, colegiul Tehnic “Elie Radu” face parte din proiectul ”Centre de incluziune socio-profesională a tinerilor aflați în situație de risc”, împreună cu alte patru unități de învățământ din județul Prahova. Scopul proiectului este îmbunătăţirea integrării socio-profesionale a tinerilor aflați în situaţie de risc din învăţământul preuniversitar din judeţul Prahova. Promotorul acestui proiect este Inspectoratul Școlar Județan Prahova, având drept parteneri Centrul de Resurse Apollo și Asociația Romers Rettigheter din Norvegia. Proiect este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-2014 și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.
Tinerii (elevi și părinți) au fost aleși conform criteriilor de selecţie care privesc atât situaţia personală cât si cea familială. Prin aplicarea criteriilor de selecţie se dorește participarea la proiect a tinerilor romi în situaţie de risc, precum şi asigurarea egalităţii de gen.
În cadrul instituției noastre echipa de implementare a proiectului este formată din coordonator activitate centru de incluziune, Vlad Ileana, consilier carieră Ivașcu Natalia, profesori de activitate remedială pentru disciplinele matematică și limba română, respectiv Soare Constantin și Nicolae Ana-Maria, care desfășoară activități specifice cu elevii beneficiari.
Rezultatele implementării proiectului vizează o mai bună dezvoltare a abilităţilor de viaţă pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc, îmbunătăţirea şanselor pentru a avea acces la educaţie şi piaţa muncii pentru tinerii aflaţi în situaţii de risc (inclusiv pentru mamele adolescente); prevenirea şi reducerea delincvenţei şi alienării sociale determinate de expunerea la modelele sociale deviante; creșterea gradului de conștientizare cu privire la nevoia de educaţie în rândul membrilor de familie și a tinerilor din comunităţile locale, în general; o mai bună pregătire a profesioniştilor implicaţi în activităţi adresate tinerilor şi incluziunii sociale; creşterea nivelului de acces la servicii adaptate/integrate adresate tinerilor în situaţii de risc.
- Loghează-te sau înregistrează-te să postezi comentarii